Diastaza mușchilor abdominali

Diastaza mușchilor drepți abdominali, sau separarea mușchilor peretelui abdominal, este o afecțiune care poate duce atât la probleme estetice, cât și la probleme funcționale. Acest articol discută cauzele, diagnosticul și opțiunile de intervenție kinetoterapeutică în diastază.

Problema

Diastaza este adesea asociată cu sarcina, însă, aceasta afectează atât femeile, cât și bărbații fără nici o legătură cu sarcina. Este o separare a mușchilor drepți abdominali în zona linea alba. Linea alba, tradusă literal ca linie albă, este o linie fibroasă, verticală, în mijlocul abdomenului, de care se atașează unii mușchi abdominali.

Diastaza, provoacă instabilitatea trunchiului și poate provoca, printre altele, dureri de spate sau pelvine și de șold, incontinență, sau probleme digestive (balonare, constipație).

Cea mai frecventă cauză a acestei afecțiuni este creșterea presiunii intraabdominale, care slăbește țesutul conjunctiv al lineei alba. Factorii de risc includ sarcina și nașterile multiple, creșterea rapidă în greutate sau a circumferinței abdominale, tehnica incorectă a exercițiilor fizice, predispoziția genetică în ceea ce privește raportul fibrelor de colagen și elasticitate musculară, sau chiar tusea cronică, sau o postură proastă.

Diagnosticul

Diagnosticul se face prin palpare sau ecografie. Un test simplu este să așezi pacientul pe spate cu genunchii îndoiți și capul ușor ridicat, în timp ce terapeutul palpează orice decalaj între mușchii din zona buricului și deasupra sau dedesubtul acestuia. Diastaza este confirmată dacă decalajul este mai mare de 2 cm.

Opțiunile fizio-kinetoterapiei

Fizioterapia joacă un rol cheie în gestionarea diastazei. Scopul terapiei este de a întări sistemul de stabilizare profundă, de a restabili funcționalitatea mușchilor abdominali și de a minimiza presiunea intra-abdominală nedorită.

Planul de reabilitare se concentrează pe exerciții de respirație pentru activarea diafragmei și corectarea stereotipului de respirație, întărirea mușchilor profunzi - stimularea mușchiului abdominal transversal (m. transversus abdominis) și a planșeului pelvin, și reeducarea posturală pentru a practica o postură corectă în timpul activităților de rutină.

Atunci când alegeți exerciții adecvate pentru diastază, este totuși esențial să țineți cont de gradul acesteia, astfel încât exercițiul să susțină întărirea peretelui abdominal fără riscul de a-l slăbi în continuare.

Pentru diastaza ușoară (până la 2 cm), exercițiile ideale au ca scop activarea sistemului de stabilizare profundă, cum ar fi respirația diafragmatică, activarea mușchiului abdominal transversal sau mișcările blânde ale membrelor inferioare din poziția culcat.

De exemplu, „gândacul mort” – din poziția culcat pe spate, ridicați picioarele la 90° și întindeți brațele în sus. Expirați încet și întindeți concomitent brațul și piciorul opus, dar păstrați-vă trunchiul stabil. Reveniți la poziția inițială, apoi schimbați partea.

Pentru diastaza moderată (2–4 cm), pot fi adăugate treptat variații controlate ale exercițiilor, cum ar fi un „gândac mort” modificat, sau plank lateral cu sprijin pe genunchi.

Cu toate acestea, în cazul diastazei semnificative (peste 4 cm), se impune prudență și adesea supravegherea unui kinetoterapeut, fiind recomandate doar tehnici blânde de stabilizare, fără creșterea presiunii intraabdominale.

Cheia succesului este tehnica adecvată, implicarea conștientă a mușchilor și evitarea mișcărilor care pot agrava starea, cum ar fi exercițiile clasice de abdomene scurte, genuflexiuni intense, care cresc presiunea intra-abdominală, sau exerciții dinamice care necesită un nivel ridicat de stabilitate a trunchiului.

Diastaza nu este doar o problemă estetică, ci mai presus de toate o problemă funcțională care poate afecta calitatea generală a vieții. Fizioterapia oferă o soluție eficientă pentru gestionarea acesteia dacă este aplicată profesional și sistematic. Educarea pacientului și intervenția timpurie, sunt cheia succesului tratamentului și a prevenirii complicațiilor.