O cicatrice activă poate să nu fie limitativă, dacă alegeți o abordare activă

Cicatricile sunt mecanismul natural de auto-reparare al corpului. Ele apar, ca parte a vindecării pielii după deteriorarea acesteia și le cunoaștem sub diferite forme, de exemplu ca cicatrici de acnee, sau vergeturi, dar acesta este doar vârful aisbergului. Dacă te uiți la planul de reabilitare al unui pacient după operație, probabil vei găsi în el termenul de „îngrijire a cicatricilor”. Dar ce înseamnă asta? Și oricum, de ce este important să vă îngrijiți cicatricile?

În timpul unei vindecări adecvate, fiziologice, se creează o cicatrice care este netedă, flexibilă, moale, are o structură fină și în același timp suficientă rezistență, este roz pal și nu depășește nivelul pielii. Nu are valoare funcțională și servește doar la umplerea unui gol.

Țesutul cicatrizat este întotdeauna inferior țesutului original pe care îl înlocuiește. Întrerupe continuitatea și flexibilitatea zonei și tinde să se întărească și să se micșoreze în timp. Cu toate acestea, dacă cicatricea începe să limiteze funcționalitatea și caracterul morfologic al țesutului, apare o problemă. După operații, apar adesea cicatrici problematice care perturbă funcția țesuturilor moi și le numim cicatrici active.

Din punctul de vedere al fizioterapiei, prezența unei cicatrici active, înseamnă perturbarea armoniei reciproce a mișcării țesuturilor moi, articulațiilor și mușchilor. Problemele asociate cu cicatricea se manifestă foarte des, după o perioadă mai lungă de timp de la operație. Numim cicatricile active – active, tocmai pentru că au capacitatea de a modifica inputul senzorial către organism, deoarece sunt atașate de țesutul nervos. În acest fel, ele induc nocicepția, care ulterior afectează reacțiile generale ale organismului prin mecanisme reflexe și poate fi reflectată în funcția sistemului locomotor.

În plus, pot provoca diverse probleme clinice. De exemplu, o cicatrice situată în abdomen poate provoca dureri cronice și poate imita disfuncția musculo-scheletică în zona inferioară a spatelui și în regiunea lombară. Poate avea un efect negativ asupra activității mușchilor abdominali, precum și a diafragmei. Efectul deranjant al unei cicatrici nu depinde de dimensiunea acesteia, poate fi activă o cicatrice după o operație cezariană, după o intervenție chirurgicală laparoscopică, uneori chiar și o cicatrice după o injecție cu un ac mai lat, de exemplu după un examen de contrast. Din acest motiv, este necesar să se examineze fiecare cicatrice găsită în sistemul locomotor.

Cum identificăm o cicatrice activă?

O cicatrice activă se manifestă prin frecare crescută a pielii și elasticitate slabă a pielii, un strat hipodermic îngroșat, care rezistă la întindere și o mobilitate limitată a straturilor profunde ale țesuturilor moi, unele față de altele. Deplasarea, care este limitată, poate fi considerată ca aderență între straturile date.

O astfel de cicatrice se poate manifesta și prin transpirație locală crescută, sau o modificare a temperaturii, dar mai ales, prin sensibilitate și durere spontană la palpare. Este posibil ca țesutul să nu reacționeze dureros doar în straturile de suprafață, cum ar fi pielea și țesutul subcutanat, durerea poate fi profundă, provenind din aderențe și organe profunde, sau chiar dureri periostale. Toate acestea, sunt semnale pentru ca noi, maseurii și kinetoterapeuții, să luăm măsuri.

Terapia cicatricii

În ciuda faptului că prin terapie obținem un efect aproape imediat, nu este recomandabil să ne mulțumim cu un astfel de rezultat, deoarece poate apărea recidiva. Este important ca pacientul să efectueze regulat autoterapie, pe cicatrice și pe zona din jurul acesteia. Terapia cicatricei postoperatorii o efectuăm aproape întotdeauna manual. Aplicând o presiune ușoară cu degetele pe barieră, până când aceasta cedează.

Iată câteva exemple de tehnici manuale pentru îngrijirea cicatricilor. Efectuăm presiuni, fricționări, frământare și neteziri, țintite. Dacă în timpul examinării întâlnim o barieră patologică, cu mobilitate redusă, rămânem pe loc și încercăm să mișcăm pielea cu țesutul subcutanat, în sensul opus fasciei.

Imediat ce rana este vindecată (1-2 săptămâni după îndepărtarea copcilor, sau a firelor), putem începe să aplicăm masajul prin presiune. Acesta se realizează prin presiunea perpendiculară a degetelor pe cicatrice. Are caracterul de presiune punctuală, pe care o menținem aproximativ 30 de secunde. În acest fel, trecem treptat pe toată lungimea cicatricei. Aplicarea recomandată a masajului prin presiune, este de cel puțin trei ori pe zi, timp de 10 minute, timp de două luni.

După cum am explicat deja, chiar și o cicatrice aparent inofensivă poate face multe daune. Vă reamintim așadar, importanța diagnosticului și terapiei precise, care pleacă de la cele mai mici structuri.