Când durerea nu îți permite nici măcar să stai: sindromul piriform

Mușchiul în formă de pară (musculus piriformis) poate fi găsit în zona pelviană, într-un strat mai profund sub mușchii fesieri. Acest mușchi este inclus printre rotatorii externi ai articulației șoldului, este responsabil de aproape fiecare mișcare a articulației șoldului. Nervul sciatic (nervus ischiadicus) trece prin apropierea mușchiului piriform și tocmai această combinație, este cea care provoacă o afecțiune numită sindrom piriform.

Sindromul piriform

Dacă mușchiul piriform se întinde prea tare, din orice cauză, sau ajunge până la spasm, acesta începe să apese pe nervul sciatic, provocând furnicături și dureri la șold, partea inferioară a spatelui, spatele coapsei, genunchi și gambe.

Acest sindrom a fost descris pentru prima dată în 1928 și chiar și astăzi este determinat în principal de simptomele tipice și de examenul clinic, care are sarcina de a-l deosebi de alte probleme de sănătate care se manifestă într-un mod similar, de exemplu iritația nervului sciatic prin proeminența discului intervertebral. Acesta este și motivul pentru care sindromul mușchiului piriform se mai numește și pseudosciatică.

De ce apare

Pot exista mai multe motive pentru care mușchiul piriform devine prea tensionat, de exemplu după o leziune a membrului inferior, în special în zona articulațiilor, ceea ce duce la o schimbare a rutinei de mișcare. În plus, există obiceiuri incorecte de mișcare precum statul cu picioarele încrucișate, picior peste picior, sau pe obiecte depozitate în buzunarele din spate ale pantalonilor (portofel, acte), stări postoperatorii și, de asemenea, predispoziții anatomice.

În aproximativ 11% din cazuri, nervul sciatic împarte mușchiul piriform și, în plus, nervul sciatic însuși se poate ramifica în două părți și astfel, înconjoară mușchiul. Acest aranjament anatomic este mai rar, dar crește probabilitatea dezvoltării sindromului. Datorită angulării diferite a pelvisului, sindromul afectează femeile mai des decât bărbații.

Factorii de risc includ mușchii hipertrofiați anormal din zona afectată, hiperlordoza lombară, transportul de încărcături grele, sporturi care implică alergare și sărituri, statul prelungit (ocupație sedentară), lungimi diferite ale membrelor, slăbiciune musculară, obezitate, probleme lombare și ale coloanei vertebrale și așa mai departe.

Ce facem?

Dacă simțiți furnicături, sau durere în zona mușchilor fesieri, sau în timpul mișcării în articulațiile șoldului, dacă durerea apare deja în partea inferioară a spatelui, sau în spatele coapsei, la genunchi și la gambe, dacă durerea apare după multe ore de stat jos, la urcarea treptelor, alergare, sărituri, sau după transportarea unor încărcături mai grele, este timpul să vă lăsați consultat de un medic, sau un kinetoterapeut.

Primul pas este să distingem dacă este vorba despre un sindrom de mușchi piriform, sau de un disc intervertebral prolapsat, care este o problemă mai frecventă. Dacă mușchiul piriform este contractat, activitatea sa alterată afectează și mulți alți mușchi, de ex. mușchi sciatic, mușchi al coapsei (iliopsoas), mușchi lombar quadrangular (m. quadratum lumborum) sau erector spinae (m. erector spinae).

Ca urmare, alte disconforturi pot fi asociate cu sindromul muscular piriform, iar persoana își construiește modele de mișcare incorecte.

În stadiul acut, dureros, se recomandă odihna, răcirea zonei afectate, tratamentul inflamației sau alte proceduri terapeutice recomandate de medic sau kinetoterapeut. În faza cronică, trecem la căldură uscată, băi, masaje și tehnici de mobilizare, se poate aplica stretchin-ul, ultrasunete sau electroterapie, conform recomandărilor medicului curant, sau kinetoterapeutului.