Utilizarea automasajului în practica masajului

7.5.2024Viața maseuruluiCitire până la 10 minut

Un maseur ar trebui să meargă în mod regulat la masaj, deoarece recomandă același lucru clienților săi. Cu siguranță, a te răsfăța cu un masaj în rolul de client, are beneficiile sale, dar maseurul ar trebui să se poată ajuta și singur. Automasajul va fi apreciat în special de mâinile și picioarele obosite, precum și de cap, față și umerii, care reacţionează cu ușurință la stres. Să vorbim despre ce părți ale corpului ne putem masa singuri, iar în articol veți găsi și sfaturi utile pentru instrumente, pentru a ajunge în locuri greu accesibile în timpul automasajului, de exemplu spate, fese sau spatele coapselor.

În timpul automasajului, maseurul se masează singur

Olosiți propriile mâini

Stăpâniți deja tehnica masajului, trebuie doar să găsiți o poziție potrivită, în care, partea masată a corpului să fie relaxată. În timpul automasajului mâinilor este plăcut să stați la masă și să aveți mâna masată întinsă lejer, pe un prosop, sau o pătură. Dacă doriți să folosiți și ulei de masaj, sau alt agent de masaj, pregătiți-l pe o farfurie, într-un vas, sau într-un recipient cu dozator, astfel încât să îl puteți aplica cu o singură mână. Ca maseur, cu siguranță stăpâniți procedura, dar vă puteți inspira, de exemplu aici.

Foarte relaxant este de asemenea, masajul picioarelor, mai ales, dacă ați stat toată ziua în picioare masându-i pe alții. Dacă nu stăpâniți reflexoterapia, masați prin tehnica clasicului masaj suedez, iar înainte de masaj, pentru relaxare, vă puteți răsfăța cu o scurtă baie de picioare cu sare de baie, ulei, sau ulei de magneziu.

Stresul, un etern rival, care știe să ne saboteze eforturile de a crea bunăstare în salonul de masaj, că doar facem o muncă pe care o iubim. Câteodată este suficient un client care întârzie la programare, întârzierea livrării unui colet cu uleiuri de masaj, îmbolnăvirea doamnei care ne ajută la curățenie, sau o problemă personală, sau familială și apar durerile de cap și se rigidizează mușchii trapezului. Aplicați-vă un masaj al capului și al feței. Nu vă fie teamă să aplicați presiune, putem estima cu exactitate forța de presiune asupra propriului corp, astfel încât masajul să fie în continuare suportabil și să relaxeze în același timp mușchii rigizi. Nu uitați de urechi, la fel ca și în palme, sau tălpi, veți găsi și pe urechi, puncte reflexogene, pentru întregul corp.

Sau răsfățați-vă cu un masaj de mângâiere foarte blând, cu mișcări lungi, care vor elibera tensiunea din zona feței, a capului și a gâtului. Nu uitați de atașamentele mușchiului trapez pe claviculă și partea superioară a trapezului în sine. Prindeți burta mușchiului între degetul mare și cel mijlociu, găsiți punctul de declanșare și apăsați puternic. Nu uitați să respirați profund și să țineți apăsat timp de cel puțin 10 secunde, ideal până la jumătate de minut. Veți fi răsplătit cu o senzație de relaxare și o coborâre a umerilor, într-o poziție confortabilă și oportunitatea de a respira adânc din nou.

Dacă obișnuiți să uitați, de rigimul corect de hidratare și de alimentație și la acestea mai adăugați și stres, vă puteți alege și cu constipație. Multe persoane suferă din cauza acesteia și în timpul călătoriilor și le face primele zile ale concediului foarte neplăcute. Automasajul abdomenului ajută nu doar în cazul constipației, dar este și plăcut relaxant și dezstresant. Nu uitați că masăm abdomenul în mod esențial în direcția peristaltismului, adică din partea dreaptă jos, într-o manieră circulară, până în partea stângă inferioară a pelvisului. Dacă ați uitat procedura, cu ajutorul acestui articol o puteți scoate de la naftalină.

Dacă durerile sunt deranjante deja, folosiți-vă cunoștințele despre cum să le atenuați, prin stretching, sau aruncați o privire în literatura de specialitate. Nu ezitați să consultați un kinetoterapeut, coleg maseur, sau antrenor, la primul semn de durere recurentă, veți evita astfel problemele cronice.

Folosiți-vă de instrumente ajutătoare

La anumite părți ale corpului, pur și simplu, nu putem ajunge în timpul automasajului, sau nu putem exercita suficientă presiune. Pe piață se găsesc suficiente accesorii de masaj, pentru regenerare și automasaj precum role din spumă, mingi de masaj, trigger point massager, cu ajutorul cărora, datorită formei lor, veți ajunge și între omoplați.

Automasajul urechilor poate avea un efect pozitiv asupra întregului corp

Puteți utiliza și accesorii de masaj destinate maderoterapiei, de exemplu centura pentru masaj relaxează perfect mușchii spatelui, fesierii, ischio-jambierii și șoldurile.

Un instrument clasic pentru relaxarea capului și reducerea stresului este și massage-rul capului sau, așa numitul paianjen. Dacă îi îndreptați cu atenție vârfurile peste frunte și sprâncene, spre rădăcina nasului, de asemenea, relaxează perfect și ochii obosiți.

Nu puteți nici să vă mișcați din cauza oboselii? Atunci întindeți-vă. Dar nu oricum, întindeți-vă pe o saltea de presopunctură. Deoarece nu necesită energie electrică, o puteți avea la îndemână, chiar și în salonul de masaj și vă puteți întinde pe ea în pauza dintre clienți, sau în pauza de masă.

Aparate de masaj

Culmea luxului sunt aparatele de masaj. Chiar dacă trebui să le încărcați, sau să le conectați la o sursă de energie, merită efortul, pentru pe care o fac în locul nostru. Acestea sunt capabile să relaxeze mușchii relativ repede, cu vibrații plăcute, pulsații, adesea în combinație cu lumină infraroșie.

Probabil cel mai practic lucru, este să aveți în salonul de masaj, un pistol vibrant. În caz de nevoie, puteți ajunge cu el aproape oriunde, ca parte a unui automasaj, are capete de masaj variabile și îl puteți folosi cu siguranță și atunci când vă pregătiți pentru masajul clienților, care au mușchii foarte rigizi.

Nu așteptați problemele

Masajul este o muncă solicitantă fizic și psihic, în timpul căreia este relativ ușor să supraîncărcați mușchii, sau psihicul. Un maseur poate include automasajul într-un stil de viață sănătos, ca parte a prevenirii. În articol, nu am epuizat toate posibilitățile cu care maseurul se poate auto-ajuta, mai putem aminti, de exemplu, terapia cu ventuze, taping-ul, sau folosirea căldurii uscate.

Articolul nostru v-a inspirat, pentru ceva nou, însă vă lipsesc echipamentele necesare?
[blue_block_text]

Comentarii la articol 0

Fiți prima persoană care adaugă un comentariu.